“…toți știm să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc și spontan bine, dar majoritatea trebuie să reînvețe, să-și amintească cum se iubește și toți - fara exceptie – au nevoie să ardă pe rugul emoțiilor trecute, să retrăiască unele bucurii și dureri, prăbușiri și recuperări până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei intâlniri; da, există un fir ...”
Hormonul fericirii zace în ea, iar ea zace sub soare sperând că poate mișcă și nu e în comă. Ii simte respirația în ceafa dar pulsul e greoi ..nu mai poate mult. Un șut n-o să-l învie, asta e sigur. Poate are nevoie de timp sau suferă de lipsă de atenție. Da! Sau poate nu …
Imi povestea că rade sub soare, că el e prietenul ei și cu câteva zile în urmă el o luase în brate si îi spuse că totul va fi bine. Chiar și sora lui ii promisese asta. Poate a avut prea multă încredere în siguranța lor căci acum nu e bine. Nu zâmbește deloc.
*
M-am gandit ca are nevoie de un prieten si m-am dus s-o intreb ...
Iubea pantofii. Se regasea in ei, in forma lor, in culorile lor, in feminismul care-l inspirau ii pastra in cutii speciale si avea grija sa-i poarte mult timp. Si, ca orice lucru pe care il pastra mult timp, se atasa de ei ...si astfel se asemana cu ei. Luni erau cei rosii, pentru ca avea nevoie de un strop de siguranta pentru inceput de saptamana. Daca avea siguranta in zilele de marti miercuri si joi putea purta ceva mai sobru sa arate ca e determinata, puternica. Iar vinerea era ziua cand culorile se schimbau ... Pantofii ii schimbau starea si erau tot ce-i trebuia cand ceva in univers se impotrivea.
*
Pentru ea a fost altfel, era incapatanata. Asa si-a propus ceea ce parea de departe imposibil. Voia doar sa vada cum e, nu se nascuse cu asta. Nu stia cum sa stranga in brate si sa priveasca cu blandete, sa duca dorul in 2 minute de la despartire, sa viseze frumos in fiecare seara si sa se imbete de fericire aducandu-si aminte.
A pornit prin a alege incaltamintea potrivita, erau purpurii ...nu purtase inainte pentru ca nu-i placea sa iasa in evidenta dar asta nu a facut-o sa-si schimbe alegerea. Stia ca nu prea se potrivesc cu stilul ei dar nu vedea in asta o problema pentru ca moda tinea de ea nu de trendurile de pe podiumuri si parerile celorlalti. La inceput i-a fost greu sa-i poarte, erau un pic incomozi dar a piciorul a prins forma pantofului si in cateva luni credea ca poate sa prezinte creatii.
Odata bifati pantofi, urma sa-si adapteze tinutele cu pantofii. A mai renuntat la anumite preferinte in favoarea modei si in scurt timp a reusit sa se simta perfect purtandu-i.
Si purtandu-i a invatat tot ce si-a propus.
S-a simtit libera, s-a simtit mai puternica decat vantul, a simtit focul soarelui, a vazut mai mult decat au lasat-o norii, a auzit mai mult decat i-a permis si a iubit mai mult decat i-a fost permis. Ei au facut-o sa simta toate astea iar ea i-a iubit mai mult.
*
-Naiva esti!
-In carte zicea ca stim si trebuie sa ne reamintim. De ce nu scria ca efortul trebuie depus dupa ce avem tot ce ne-am dorit? De ce nimeni nu mi-a deschis ochii sa-mi spuna ca gresesc? Ca moda se schimba si eu raman in urma si in cele din urma voi ajunge precum lucrurile la care tin? De ce nu scria intr-o carte ca pantofii purpurii sunt cei care vor ramane mereu in revistele de moda si ca cele care ii poarta vor fi uitate?
*
„Poate o gaseste cineva si-are nevoie de ea.”
